• Author
    • Posts
  • in reply to: Demersuri legale reactualizare reprezentanții legali
    #2191
    Bogdan GaborBogdan Gabor
    Participant
    În urma analizei Statutului asociației dumneavoastră și având în vedere dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000, cu privire la Asociații și Fundații, va trebui să procedați la o modificare a Statutului asociației.
    În acest sens, Președintele Asociației va trebui să convoace, cu cel puțin 30 de zile înainte, Adunarea Generală a membrilor asociației, iar ședința care va avea loc va trebui să aibă pe ordinea de zi, printre altele, și următoarele puncte:
    • reactualizarea membrilor – persoane juridice a căror reprezentanți s-au schimbat;
    • modificarea mandatului membrilor Consiliului Director. Recomandarea noastră este să se coreleze dispozițiile art. 34 cu dispozițiile art. 42 din Statutul Asociației, astfel încât mandatul membrilor Consiliului Director să fie la fel cu cel al Președintelui;
    • modificarea Dispozițiilor statutare privind convocarea Adunării Generale a membrilor Asociației;
    La data la care va avea loc ședința Adunării Generale a membrilor asociației – persoane juridice, vor trebui să aibă împuternicire legală de a semna modificarea Statutului (în cazul comunei Turț, Hotărâre a Consiliului Local, iar în cazul celorlalte persoane juridice, Hotărâre a Adunării Generale a asociaților sau Decizia Consiliului Director, după caz).
    În măsura în care Adunarea Generală a membrilor Asociației Viavalis Turț va aproba aceste modificări statutare, se va sesiza Judecătoria Negrești-Oaș în vederea verificării legalității și aprobării acestor modificări și înscrierea lor în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor.
    Dacă Judecătoria Negrești-Oaș se va pronunța favorabil în ceea ce privește aceste modificări, după rămânerea definitivă a Încheierii și după ce vor fi operate modificările în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, va trebui să comunicați Ministerului Justiției lista cu beneficiarii reali ai Asociației Viavalis Turț.
    #2172
    Bogdan GaborBogdan Gabor
    Participant

    Urmare a solicitării dumneavoastră, privind implementarea contractului încheiat cu Primăria Ocna Șugatag, vă comunicăm următoarele aspecte de care trebuie să țineți seama în executarea clauzelor contractuale:

    Bunul pe care l-ați primit în folosință gratuită are statutul unui bun proprietate publică al comunei Ocna Șugatag, astfel încât, în exploatarea lui va trebui să respectați dispozițiile articolului 349-353 din Codul Administrativ, precum și dispozițiile clauzelor contractului de comodat care este întocmit în temeiul dispozițiilor legale, care reglementează regimul juridic al bunurilor proprietate publică.

    Pentru a vă proteja dreptul real dobândit va trebui să vă înregistrați dreptul de folosință în registrul de carte funciară astfel încât acest drept să fie opozabil terților.

    În situația în care vă sunt aduse atingeri a dreptului de folosință din partea unor terțe persoane fizice sau juridice, sau ar apărea alte cauze care ar putea conduce la împiedicarea folosinței bunului, va trebui să informați de îndată Consiliul Local al Primăriei Ocna Șugatag, pentru a vă proteja și pentru a vă asigura exercitarea dreptului de folosință gratuită, conform art. 351 alin. 2.

    Tot în ceea ce privește modalitatea exercitării dreptului de folosință, aveți obligația să nu cedați folosința imobilului altor persoane fizice sau juridice, nici cu titlu gratuit și nici cu titlu oneros. Acest lucru fiind interzis de dispozițiile art. 351 alin. 1 din Codul Administrativ.

    Pentru obținerea diferitelor licențe, atorizații, avize etc. de care aveți nevoie pentru a vă putea exercita activitățile, va trebui să comunicați autorităților competente, atât hotarârea Consiliului Local Ocna Șugatag prin care vi s-a aprobat darea în folosință a imobilului în cauză, cât și contractul de comodat încheiat cu Primăria Ocna Șugatag, în vederea punerii în executare a hotărârii.

    Subliniem faptul că, atât hotărârea Consiliului Local, cât și contractul de comodat, vor trebui comunicate autorităților de licențiere chiar în situația în care ați obținut licențele pentru diferite activități, anterior emiterii hotărârii Consiliului Local și a semnării contractului de comodat.

    În ce privește eventuale lucrări pe care ați dori să le executați, acestea vor trebui să respecte, dispozițiile contractuale, cât și din dispozițiile art. 350, alin. 2, lit. d) și e) din Codul Administrativ, mai exact veți putea executa lucrări de întreținere curentă pentru conservarea și menținerea bunului în condiții optime de exploatare, lucrări care însă nu vor putea modifica bunul primit în tot sau în parte. În situația în care, pentru obținerea unor avize de funcționare (ISU, Mediu etc.) vă sunt impuse executarea unor lucrări care să aducă anumite modificări bunului înainte de a începe lucrările, va trebui să solicitați acordul expres al Consiliului Local Ocna Șugatag pentru executarea acestor lucrări. Eventualele extinderi ale bunului ca urmare ale executării unor asfel de lucrări, vor intra în proprietatea publică a Comsiliului Local, iar asociația dumneavoastră nu va putea solicita decontarea contravalorii acestor lucrări de la Consiliul Local așa cum reiese din clauzele contractuale.

    Referent îmbunătățire a managementului organizațional specific OSC S