1. Politicile de ocupare ca pilon al modelului social european
În modelul social european, munca este mai mult decât o sursă de venit: este principalul mecanism prin care indivizii sunt integrați economic, social și civic. De aceea, Uniunea Europeană a construit, în ultimele decenii, un sistem complex de politici de ocupare, care urmăresc nu doar reducerea șomajului, ci și creșterea calității muncii, adaptarea competențelor la economia bazată pe cunoaștere și includerea grupurilor vulnerabile. Aceste politici sunt susținute prin fonduri consistente, în special prin Fondul Social European Plus, și sunt coordonate prin mecanisme precum Semestrul European.
România, ca stat membru, este formal parte a acestui sistem. Legislația, instituțiile și instrumentele de politică publică sunt, în mare parte, aliniate cu cele europene. Există agenții publice de ocupare, programe de formare profesională, subvenții pentru angajatori și o multitudine de proiecte finanțate din fonduri europene. Cu toate acestea, indicatorii arată o realitate mult mai fragilă: rate scăzute de ocupare în anumite regiuni, șomaj ridicat în rândul tinerilor și al persoanelor slab calificate, migrație masivă și un sector informal foarte mare.
Acest paradox, existența politicilor fără impact proporțional, este deosebit de vizibil în regiuni precum Ardealul și Maramureșul, unde dezvoltarea economică este polarizată: orașe precum Cluj-Napoca se apropie de dinamica Europei Occidentale, în timp ce zonele rurale și monoindustriale rămân blocate într-o economie de subzistență sau de migrație.
2. De ce politicile de ocupare nu ajung la cei care au nevoie de ele
Una dintre principalele explicații este ruptura dintre modul în care sunt concepute politicile și modul în care oamenii trăiesc și muncesc efectiv. Politicile publice pornesc de la un model ideal de cetățean: o persoană informată, mobilă, conectată digital, care caută activ un loc de muncă formal. În realitate, o mare parte dintre persoanele excluse de pe piața muncii din România nu corespund acestui profil. Ele trăiesc în comunități izolate, au experiențe negative cu instituțiile statului, competențe informale și strategii de supraviețuire care nu se suprapun cu piața muncii oficiale.
În Maramureș sau în zonele montane din Apuseni, munca este adesea sezonieră, fragmentată și legată de gospodărie sau migrație temporară. Politicile de ocupare, construite în jurul contractului de muncă standard și al angajării stabile, nu reușesc să se conecteze cu aceste realități. Pentru mulți oameni, interacțiunea cu agenția de ocupare nu oferă o alternativă viabilă la migrația în străinătate sau la munca la negru.
La aceasta se adaugă barierele instituționale. Accesarea unui curs de formare, a unei subvenții sau a unui program de angajare presupune documente, deplasări, competențe digitale și răbdare administrativă. Pentru o persoană cu venituri mici, aceste costuri, de timp, bani și efort, pot fi prohibitive. Astfel, politicile există, dar sunt mai ușor accesate de cei care sunt deja mai bine integrați.
Mai există și o problemă de potrivire între oferta de politici și cererea reală a pieței muncii locale. În multe regiuni din Transilvania, economia este dominată fie de companii care cer competențe foarte specializate, fie de microîntreprinderi care funcționează informal. Cursurile standardizate de formare profesională, oferite prin programe publice, nu răspund întotdeauna acestor nevoi concrete.
3. Diferența dintre Europa de Vest și România: instituții vs ecosisteme
În multe țări din Europa de Vest, politicile de ocupare funcționează nu doar prin instituții publice, ci prin ecosisteme locale. Agențiile de ocupare colaborează cu primării, ONG-uri, sindicate, firme, școli și servicii sociale. Astfel, persoana aflată în dificultate este sprijinită integrat: primește consiliere profesională, sprijin social, formare și legături directe cu angajatori.
În România, aceste legături sunt mult mai slabe. Politicile sunt implementate mai degrabă administrativ decât comunitar. Agențiile de ocupare funcționează ca birouri de procesare a dosarelor, nu ca noduri de rețea. În acest vid, persoanele vulnerabile rămân singure în fața unui sistem pe care nu îl înțeleg și nu îl pot naviga.
4. Rolul strategic al organizațiilor societății civile
Aici intervine rolul potențial transformator al organizațiilor societății civile. OSC-urile pot crea puntea lipsă dintre politicile publice și viața reală a oamenilor. Ele sunt adesea singurele structuri care au încrederea comunităților marginalizate și care pot lucra cu ele pe termen lung.
În Transilvania și Maramureș există deja exemple de ONG-uri care lucrează cu tineri NEET, cu comunități rurale sau cu persoane din economia informală. Aceste organizații nu oferă doar cursuri, ci și mentorat, sprijin emoțional, orientare profesională și conectare la oportunități reale de muncă. Ele pot transforma un beneficiar pasiv într-un actor activ al propriei integrări.
Mai mult, OSC-urile pot experimenta soluții adaptate local: întreprinderi sociale, cooperative, programe de ucenicie, incubatoare de microafaceri sau proiecte de turism comunitar. Aceste modele sunt adesea mai relevante pentru o comună din Maramureș decât un program standard de angajare.
În același timp, OSC-urile pot juca un rol critic în reformarea politicilor. Prin date, studii de caz și voce publică, ele pot arăta unde sistemul eșuează și pot propune soluții ancorate în realitate.
5. Concluzie: De la politici formale la incluziune reală
Problema României nu este lipsa politicilor de ocupare, ci lipsa conexiunii dintre aceste politici și viețile reale ale oamenilor. În regiuni precum Ardealul și Maramureșul, această ruptură este alimentată de ruralitate, migrație și economie informală.
Organizațiile societății civile pot deveni veriga lipsă dintre strategii și comunități. Dacă sunt recunoscute, finanțate și integrate ca parteneri egali în politicile de ocupare, ele pot transforma programe abstracte în oportunități concrete. Fără această punte, politicile vor continua să existe pe hârtie, în timp ce oamenii vor continua să își caute viitorul în altă parte.
Gabor Bogdan
Referent dezvoltare, implementare a politicilor și a măsurilor active pe piața muncii S
